Feeds:
Articole
Comentarii

Încurajare pentru părinții creștini
https://youtu.be/QxumpXvLUQw

1. Scurtă prezentare a teologiei legământului

Teologia legământului este o metodă sau un cadru de interpretare a Bibliei. La fel ca și dispensaționalismul, teologia legămintelor încearcă să ofere un cadru de înțelegere a unității bibliei. Ea presupune că tema generală a Bibliei poate fi înțeleasă cel mai bine prin intermediul legămintelor.

Începutul acestei teologii se află în primele secole ale creștinismului, în vremea lui Augustin, dar s-a constituit într-un sistem de doctrine care a fost popularizat de reformatorii în anii 1500, 1600. De aceea se mai numește și “Teologia reformată”. În America această teologie a ajuns prin intermediul puritanilor. Această teologie se numește așa pentru că se bazează pe legămintele cu Adam, Avram, Moise, David etc. 

Teologii legământului vorbesc despre trei legăminte generale. Acestea sunt adesea denumite legăminte „teologice”, deoarece Biblia nu le menționează în mod explicit:

O detaliere a acestor legăminte poate fi citită aici:

https://www.evanghelicreformat.org/new-page-89

Aici trebuie să menționăm că teologia legămintelor are diferite versiuni printre teologii reformați, De exemplu John McArthur desi este reformt totusi el crede ca este o eroare să spui ca biserica este israelul.

1.        Legământul mântuirii (sau răscumpărării): Acest legământ a fost stabilit în veșnicia trecută între Persoanele Divinității (adică Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt). Conținutul acestui legământ constă în faptul că persoanele divine au convenit asupra mântuirii omului și asupra rolurilor lor respective în acest sens.   Acest „legământ” este limitat la un anumit grup de oameni: cei aleși. Numai pentru ei va avea loc ispășirea și numai aceștia pot fi mântuiți.

2.        Legământul faptelor: Dumnezeu făcuse un legământ cu Adam când i-a poruncit să nu mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului. Acesta a fost un legământ condiționat, deoarece lui Adam i s-a promis viața veșnică dacă se supunea poruncii lui Dumnezeu. Pe de altă parte, neascultarea urma să fie pedepsită cu moartea. După Romani 5:12-21, Adam este văzut ca reprezentant (sau agent al legământului) al întregii omeniri, iar Hristos ca reprezentant al celor care vor fi mântuiți. Adam a eșuat prin neascultare. În acest fel, potrivit teologilor legământului, a rupt legământul faptelor și a făcut acest lucru ca vicar pentru întreaga omenire. Hristos, pe de altă parte, a respectat Legea, iar această neprihănire a fost „imputată” celor care îi aparțin.

3.        În cele din urmă, se postulează că Dumnezeu a instituit un legământ al harului pentru că legământul faptelor a fost rupt. Acest legământ al harului a fost stabilit între Dumnezeu și cei aleși după cădere (Geneza 3:15 este adesea citat ca fiind inaugurarea legământului harului). În cadrul legământului harului, Dumnezeu promite viața veșnică și mântuirea păcătoșilor. Pentru a primi această mântuire, oamenii trebuie să se pocăiască și să creadă în Hristos. Dumnezeu îi dă păcătosului (prin Duhul Sfânt) voința și, de asemenea, capacitatea de a face acest lucru. În timp ce legământul faptelor face ca binecuvântarea să depindă de ascultare, legământul harului este necondiționat (cu excepția faptului că este necesară credința în Hristos). Se spune, de asemenea, că legământul harului cuprinde toate relațiile lui Dumnezeu cu omul în Vechiul și Noul Testament: este același în conținut chiar și după introducerea Legii mozaice și după Evanghelie, deși există anumite diferențe în modul în care acest legământ este tratat sau administrat: 

•          Legămintele cu Noe și Avraam au fost alte „elaborări” ale legământului harului. 

•          După introducerea Legii, legământul harului putea fi recunoscut prin faptul că jertfele, profețiile și anumite rânduieli iudaice arătau spre Hristos (Legea reprezenta, pe de o parte, legământul faptelor, deoarece punea sub responsabilitate, iar pe de altă parte, legământul harului, deoarece conținea reglementări sacrificiale care arătau spre Hristos).

•          Oamenii care au trăit după lege au fost îndreptățiți prin credința lor în Hristos (deși au trăit înainte de venirea Lui), la fel ca și credincioșii Noului Testament care au crezut în El. 

•          Rânduielile iudaice (cum ar fi serviciul sacrificial) au fost eliminate odată cu venirea lui Hristos și înlocuite cu „sacramentele” botezului și Cinei Domnului.

Teologia legământului susține că legămintele din Vechiul Testament au fost împlinite prin Isus Hristos: 

•          Promisiunea făcută lui Avraam că toate neamurile vor fi binecuvântate se împlinise prin Hristos.

•          Legământul lui David, conform căruia un urmaș al lui David va domni veșnic, a fost împlinit prin Hristos.

•          Noul legământ a fost împlinit tot prin Hristos.

•          Creștinii credincioși (și, prin urmare, congregația creștină) formează sau sunt poporul lui Israel (adică Israel și congregația sunt considerate ca fiind același popor al lui Dumnezeu). 

Promisiunile profeților din Vechiul Testament sunt considerate ca fiind deja împlinite: Binecuvântarea promisă ajunsese deja „spiritual” la „Israelul spiritual”. 

Notă: Informațiile de mai sus sunt doar pentru a ne familiariza cu teologia legămintelor. Însă trebuie spus că toate aceste 3 legăminte (al mântuirii, al faptelor și al harului) sunt pur și simplu inventate, ele nu apar în scriptură. Mai mult, Biblia le contrazice în mod direct. Argumetația pentru această ultimă afirmație, o voi adăuga într-o anexă la sfârșitul acestui articol pentru cei interesați.

2. Problemele care decurg din teologia legămintelor.

Această teologie explică promisiunile și profețiile biblice ale vechiului testament ca fiind împlinite astăzi în biserica creștină. Din moment ce aceste împliniri nu pot fi demonstrate literal, teologia legămintelor a inventat un principiu de interpretare numit “spiritualizarea”. 

În felul acesta sunt luate promisiuni și profeții ale vechiului testament și se pretinde că acestea s-au împlinit în mod alegoric sau spiritual și nu literal.

Câteva afirmații ale adepților acestui sistem de interpretare:

  • Sfinții vechiului testament, creștinii și sfinții din mileniu sunt văzuți ca un singur popor al lui Dumnezeu binecuvântați în mod egal și fără distincție.
  • In vechiul testament biserica este Israel și Israel este biserica în noul testament.
  • Creștinii nu așteaptă venirea iminentă a Domnului ci mai degrabă abia după ce creștinii cuceresc lumea prin evanghelizare și o mare parte a oamenilor se convertesc.
  • Creștinii au trecut deja prin necazul cel mare când Titus a distrus Ierusalimul în anul ‘70, deci nu este un necaz în viitor.
  • Noi astăzi ne aflăm în timpul domniei lui Hristos adică în mileniu, desigur în sens spiritual.
  • Nu va fi nici o împărăție literală (amilenism) cu binecuvântări materiale așa cum evreii așteaptă. Acesta este un principiu al Teologiei legămintelor.
  • Când Domnul vine, răpirea și arătarea se vor petrece în același timp.
  • După învierea tuturor, a celor sfinți și a celor răi, Domnul împreună cu sfinții îi va judeca pe cei răi și apoi ei vor locui pe pământ, deci nu merg în cer.
  • Promisiunile făcute lui Avraam s-au împlinit astăzi în biserică.
  • Noul legământ pe care l-a promis Dumnezeu în vechime lui Israel (Ier 31:31-34) l-a făcut de fapt cu biserica din moment ce biserica este Israelul spiritual.

Majoritatea creștinătății adoptă acest sistem de interpretare al Teologiei legămintelor.

Care sunt problemele acestui sistem de interpretare?

1.        Evreii au crezut tot timpul că va veni o împărăție literală pe pământ cu Mesia domnind la Ierusalim, când de fapt Dumnezeu niciodată nu a intenționat așa ceva, conform teologiei legământului. Practic Dumnezeu i-a indus în eroare pe evrei lăsându-i să creadă că va fi o împărăție fizică, vizibilă pe pământ. Mai grav, Dumnezeu fie nu a făcut nimic ca să corecteze această înțelegere a evreilor, fie a făcut promisiuni false. Aceasta ar aduce o pată asupra caracterului lui Dumnezeu.

În Fapte 1:6-7 Când ucenicii au întrebat când va așeza Domnul împărăția lui Israel, El nu neagă că va fi o împărăție, El doar spune că nu este treaba lor să știe vremurile și soroacele. Asta însemna că tatăl avea să aducă această împărăție undeva în viitor.

2.        Această teologie îl privează pe Domnul de Gloria pe care trebuie să o primească public aici pe pământ în locul în care a fost dezonorat și batjocorit. (Hab. 2:14; 2 Tes. 1:10; Apo. 1:7)

3.        Scriptura ne spune că actuala chemare a bisericii prin evanghelie era un o taină în vechime, nedescoperită sfinților din vechime. (Rom. 16:25-26; Ef. 3:3-10; Col. 1:25-27). Teologii legământului spun că de fapt această chemare era cunoscută de profeții Vechiului Testament care au profețit despre această chemare a lui Dumnezeu.  Aceasta este o negare totală a declarațiilor clare ale Scripturii care spun că ei nu știau despre asta.

Să suprapui în vechiul testament Israel cu adunarea ar însemna negarea cuvintelor Domnului din Matei 16:18 unde spune “voi zidi biserica Mea”, la viitor.

4.        Adunarea este retrogadată de la statutul și binecuvântările ei cerești (Ef 1:3) la statutul și binecuvântări pământești. Ev.12:23 prezintă poziția privilegiată a adunării în comparație cu Sfinții din vechiul testament. Poziția de fiu întâi născut este mai mare decât cea de rob sau copil (Gal.4:1-7). Mai mult în Apocalipsa 19, vedem soția Mielului ca fiind distinctă de alți sfinți din cer chemați la nunta Mielului. Aceștia sunt prietenii Mirelui (Ioan 3:29)

5.        Rămășița lui Israel este privată de moștenirea lor în țara lor. Chiar dacă ei au falimentat, Domnului nu-i pare rău de darul făcut. Rom.11:29

6.        Teologia legămintelor afirmă că profețiile vechiului testament s-au împlinit alegoric în biserică. Totuși o altă parte a profețiilor vechi testamentale s-au împlinit în mod literal cum ar fi luarea poporului în captivitatea asiriană sau babiloniană pentru neascultare, sau nașterea Domnului din Fecioară. Asta înseamnă că o parte din profeții sunt literale și altele alegorice. Cine și pe ce bază stabilește care profeție este literală și care nu?

7.        Apare o problemă de logică în momentul în care ajungem la profețiile din vechiul testament. Teologia legămintelor afirmă ca noi azi suntem în mileniu. Însă, în apocalipsa 2:27 ni se spune că El va cârmui națiunile cu un toiag de fier. În Isaia 32:1-19 citim că dreptatea și neprihănirea vor fi instalate pe pământ, în Psalmul 101:8 și Țefania 3:5 aflăm că în fiecare dimineață cei răi vor fi nimiciți, eliminați. (Isa. 11:6; 35:1-7; 65:25) – Lupul va locui cu mielul și deșertul va înflori ca un trandafir. Indiferent ce mod de interpretare adopți, literal sau alegoric, este imposibil să convingi pe cineva că aceste lucruri se întâmplă astăzi. Putem crede că acum dreptatea domnește pe pământ? Că cei răi sunt judecați în fiecare dimineață? Este pace între animale?

8.         Dacă răpirea și arătarea sunt două evenimente care au loc în același timp, așa cum susține teologia legămintelor atunci rămân o serie de evenimente descrise în Scripturi care nu mai știm unde să le plasăm. Mai întâi Domnul trebuie să ne ducă în casa Tatălui (Ioan 14:2-3), apoi vom sta la masă în fericirea cerească (Luca 12:37), El  va revizui toată viața noastră pentru răsplată (2 Cor 5:10), apoi va fi un timp de închinare în care noi ne vom arunca cununiile la picioarele Lui (Apoc 4 și 5) apoi va urma nunta Mielului  (Apoc 19:7,8) apoi ospățul nunții Mielului (Apoc 19:9)

Toate aceste probleme de mai sus, sunt rezolvate când înțelegem diferitele dispensații (diferite perioade de timp în care Dumnezeu s-a raportat diferit la oameni) descrise în Scripturi. Înțelegerea dispensațională a Bibliei rămâne fidelă înțelegerii textului biblic în mod literal și nu alegoric precum este în teologia legămintelor.

3. Anexa – analiza celor trei legăminte teologice.

MS Dynamics 365 Finance & Supply Chain

Your Mission:

In the area of supply chain management, you will look after the relevant central master data, in particular the product and material master, address and delivery data in our ERP system (Dynamics 365 FO & SCM) and act as an interface between the ERP team, the specialist departments at the international sites and external partners.
You enjoy ensuring the standardization and regular optimization of master data quality and are happy to provide support and advice throughout the supply chain. Based on error analyses, you develop proposals and perform technical and manual data corrections.
Together with your project team, you support the other companies of the Baumit Group in the ongoing ERP rollout with the analysis of existing data as well as with the transition and migration into Dynamics 365 FO & SCM.
You will also create process, system and user documentation.
You specify technical interfaces (e.g. EDI) in the area of master data with internal third-party systems and business partners.

Your profile:

Your several years of experience in the area of master data and data quality management as well as master data governance in the integrated ERP system ideally complement your knowledge of the „Microsoft Dynamics” product range (AX 2012 | Finance & Operations | etc.).
You enjoy analyzing and preparing large data sets, data and process modeling, data quality optimization and data architectures, and you also grasp complex issues quickly.
Your working style is characterized above all by independence, proactivity and structure. Ability to work under pressure and assertiveness as well as great communication skills round off your profile.
You have a fundamental and cross-functional understanding of the processes in production plants and in sales. Knowledge of the building materials industry is an advantage.
You have a good command of written and spoken German and English (B2). Moderate travel within Europe (regularly approx. 10 %, in peak times more) is a welcome change for you.

Place of work: Wopfing (district Wiener Neustadt)
Start of work: immediately
Salary/wage: annual gross starting at € 50.000,00
Overpayment according to professional experience and qualifications intended

Fiecare cititor al Bibliei are un „bagaj” pe care îl aduce cu el când citește Biblia. Avem idei preconcepute sau interpretări pe care le-am auzit și de care am devenit „atașați”. Să încercăm pentru un moment să lăsăm în urmă astfel de modele de gândire și să ne gândim la ce concluzie ajunge un cititor imparțial al Bibliei.

Să presupunem că există acest cititor, să îl numim „Tim”, și să presupunem că citește Biblia cu întrebările „Ce spune Dumnezeu?” și „Cum se comportă El cu oamenii?”. Va ajunge el la concluzia că Dumnezeu și-a schimbat acțiunile din când în când sau va ajunge la concluzia că Dumnezeu se poartă cu toți oamenii în același mod?

Descoperă Tim dispensații, sau perioade diferite de timp?

Tim ia în mână o Biblie pentru prima dată în viața lui. Cuprinsul îi spune că Biblia este formată din 66 de cărți împărțite în două grupe: Vechiul Testament și Noul Testament. Tim devine curios. El decide să citească primul verset din fiecare. Primul verset al Vechiului Testament îi spune că Dumnezeu a creat cerurile și pământul la început. El răsfoiește paginile următoare și vede că Dumnezeu a creat oamenii și că poveștile diferiților oameni sunt spuse mai târziu.

Dar Tim vrea să știe de ce există un „Noul Testament”. El citește primul verset: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Mt 1,1). Bănuiește imediat ceea ce mai târziu se va confirma de mai multe ori: Odată cu venirea lui Iisus Hristos, începe un nou „capitol” în istoria omenirii. Tim a învățat deja că există cel puțin două epoci diferite în istoria omenirii: cea de dinaintea și cea de după venirea (adică întruparea) lui Hristos.

Acum Tim încearcă să aibă o imagine de ansamblu a Vechiului Testament. În Geneza, el află că Dumnezeu l-a ales pe Avraam și că el și descendenții săi (Isaac și Iacov) beneficiază de o atenție specială din partea lui Dumnezeu. Se încheie cu cei 12 fii ai lui Iacov în Egipt.

 Cartea a doua a lui Moise arată cum acești descendenți sunt înrobiți acolo, dar apoi sunt eliberați din Egipt de către Dumnezeu și primesc o lege de la Dumnezeu în deșertul Sinai. Dumnezeu încheie un legământ solemn cu acest popor („Israel”).

 Impresionat, Tim citește despre cum de acum încolo totul va depinde de faptul dacă Israel va respecta sau nu legea. El înțelege că aici începe o epocă importantă, deoarece Dumnezeu le comunică oamenilor voința Sa așa cum nu a mai făcut-o niciodată înainte și le oferă un nou standard pentru acțiunile lor: peste 600 de porunci și interdicții specifice. Tim termină de citit Vechiul Testament și își dă seama că această lege a rămas în vigoare în tot acest timp (deși a fost încălcată în mod constant).

Prima concluzie a lui Tim

În acest moment, Tim trage prima sa concluzie: există cel puțin trei epoci:

(i)         înainte de darea legii

(ii)        sub lege și înainte de Hristos

(iii)       de la venirea lui Hristos

A doua concluzie a lui Tim

Tim se gândește mai departe și se întreabă cum anume ar fi trebuit să se comporte oamenii înainte ca Dumnezeu să dea legea. Așa că trebuie să se întoarcă la prima carte a lui Moise. În acest fel, el observă că au existat deja diferențe serioase în perioada de dinaintea legii:

•          La început, Dumnezeu le-a dat oamenilor doar o singură poruncă. După ce au încălcat-o, această poruncă a devenit nulă, apoi Dumnezeu nu a dat oamenilor un cod de conduită, ci o conștiință.

•          Tim continuă să citească și dă peste povestea lui Noe. El este impresionat de modul în care Dumnezeu intervine: aproape toată omenirea a pierit, iar pentru cei opt oameni rămași, Dumnezeu a stabilit noi reguli de bază, în special în ceea ce privește puterea guvernării.

•          Tim a observat deja că povestea lui Avraam și a urmașilor săi joacă un rol special începând cu Geneza 12. Dumnezeu a intervenit și a început un nou capitol. A fost o schimbare radicală. Avraam a trebuit să-și părăsească țara și familia, dar Dumnezeu i s-a arătat, l-a chemat pe Avraam și i-a făcut promisiuni extraordinare de binecuvântare.

Tim rezumă ceea ce a învățat. Prima sa schemă este încă valabilă, dar el o rafinează prin divizarea în continuare a primei epoci:

(i)         Înaintea legii

a.         în Eden (o singură poruncă)

b.         după cădere (oamenii aveau conștiință)

c.         după potop (Noe urma să exercite puterea guvernamentală)

d.         de la chemarea lui Avraam

(ii)        sub lege și înainte de Hristos

(iii)       de la venirea lui Hristos

Și în Noul Testament?

Tim este încrezător că a găsit firul comun în Vechiul Testament. Cu încordare, el trece acum la „a doua parte”, Noul Testament. Ce se va întâmpla în continuare, cum se va purta Dumnezeu cu oamenii după venirea lui Isus Hristos?

Tim observă că timpul nou care a răsărit odată cu venirea lui Hristos are caracteristici complet noi: Hristos a murit pe cruce, Evanghelia este proclamată, Dumnezeu se întoarce către toți oamenii. Nu mai este vorba în primul rând de Israel, ci Dumnezeu salvează oameni din multe națiuni diferite și îi unește într-o nouă unitate, pe care o numește adunare sau biserică (ekklesia). Tim învață că creștinii trăiesc pentru Domnul lor pentru că știu că El i-a iubit și a murit pentru ei, nu pentru că sunt sub lege (ceea ce este chiar negat în mod explicit). Ei sunt mântuiți prin har și sunt „sub har” (Rom 6:14).

Dar Tim observă, de asemenea, că este un timp de rezistență din partea lumii sau a dușmanilor Evangheliei. Se vorbește despre luptă, rezistență, persecuție, suferință și necazuri.

Tim este încrezător că a înțeles cel puțin în linii mari cum vede Dumnezeu timpul care a început odată cu venirea lui Isus Hristos. Dar rămâne o întrebare, și anume ce planuri are Dumnezeu pentru viitor. Va continua această eră la nesfârșit sau Dumnezeu are altceva în minte?

El observă că se vorbește în mod repetat despre faptul că lucrurile se vor schimba din nou. Pavel vorbește în repetate rânduri despre o zi cu totul nouă, despre faptul că credincioșii se vor bucura în sfârșit de odihnă și că va exista o fericire fără margini. Acum Tim este entuziasmat – și citește mai departe.

În cele din urmă, a citit aproape tot Noul Testament. El a ajuns la concluzia că există un prezent (în care Hristos se află în ceruri și este respins de majoritatea oamenilor de pe pământ) și un viitor (în care Hristos domnește pe pământ cu cei care îi aparțin). Tim se întreabă dacă această domnie va fi mereu așa. Aproape că a ajuns la ultima pagină din Apocalipsa când descoperă că va exista o altă intervenție foarte drastică a lui Dumnezeu: Întreaga creație (primul cer, primul pământ) se va sfârși și apoi va începe veșnicia: un cer nou, un pământ nou și, pentru toți cei care nu vor fi aruncați în lacul de foc, o stare de bucurie veșnică.

Tim recurge din nou la prezentarea sa generală. De data aceasta, el împarte în trei părți epoca pe care o numise „după Hristos”:

•          De la venirea lui Hristos (în urmă cu aproximativ 2000 de ani) până la întoarcerea sa

•          domnia lui Hristos

•          eternitate

Tim nu cere nimănui să adopte diviziunea sa exactă. Dar el este încrezător că a găsit o diviziune viabilă și că acum înțelege în linii mari cum a acționat și cum va acționa Dumnezeu cu oamenii de-a lungul istoriei.

Ceea ce îl face deosebit de fericit este faptul că nimeni nu l-a ajutat și că a lăsat Biblia să vorbească. El nu a impus nimic și nu a trebuit să redefinească niciun cuvânt, ci pur și simplu a citit Biblia ca revelație a lui Dumnezeu și s-a întrebat ce a comunicat Dumnezeu în această carte.

Concluzia noastră

Ceea ce a fost descris în secțiunile anterioare a fost un experiment de gândire – iar Tim un cititor foarte atent și vigilent. Ceea ce vrem să arătăm este pur și simplu că gândirea dispensațională nu este nici absurdă, nici de neînțeles, nici complicată – mai ales că nu a fost impusă Bibliei, ci rezultă direct din Biblie.

Aceste perioade diferite de timp, descoperite de Tim, în care Dumnezeu a lucrat în mod diferit cu oamenii sunt fundația pentru înțelegerea corectă a Bibliei.

Este posibil să vorbești cu morții? Unii zic că da, alții zic că nu.

Cert este că există mulți șarlatani, țepuitori, oamenii care caută să ia banii credulilor vânzându-le iluzii.

De curând au fost în România la castelul Bran o serie de oameni bogați care au făcut o petrecere de Halloween. Nu știu să spun în ce a constat petrecerea lor dar este cunoscut faptul că mulți oameni importanți precum lideri politici sau actori foarte cunoscuți frecventează ședințele de spiritism sau vrăjitorie. Aceștia nu sunt oameni înșelați la colțul străzii de niște amatori.

Practica chemării morților nu este numai înșelătorie ieftină, este într-adevăr și o comunicare cu lumea spiritelor. Însăși Biblia o recunoaște.

Avem un caz de excepție în Biblie când Saul a vorbit cu Samuel care murise. 1 Samuel 28

Asta a fost excepția. Regula este însă să nu mergi la cei care cheamă morții. Era și este interzis și pedepsit cu trimiterea persoanei la cei cu care vroia să ia legătura. Levitic 20:6

Chemarea morților este tot o șarlatanie dar la nivelul duhurilor. Adică în realitate nimeni nu vorbește cu duhul unei om decedat. El vorbește de fapt cu duhurile căzute, slujitoarele lui Satan. Aceste duhuri se dau drept persoane decedate și conving foarte ușor un om pentru că pot imita glasul, pot oferi informații confidențiale știute doar de cel decedat. Astfel de experiențe există, sunt reale.

Cei care trăiesc astfel de experiențe sunt prinși în cursă și cu greu pot fi convinși că de fapt au vorbit cu duhurile întunericului.

Pavel a avut o experiență fiind răpit în al treilea cer dar lucrurile văzute și auzite acolo nu pot fi spuse pe pământ pentru că nu avem cuvinte, vocabularul uman nu are cuvinte că să descrie realitățile divine. 2 Corinteni 12:2

Mai mult, in Luca 16 avem o altă experiență a unui om decedat care a cerut o întrevedere între frații săi și un om mort, pentru a-i convinge de realitatea lumii spirituale. Nu i s-a permis, nu se poate așa ceva.

Totuși se poate pe bune să vorbești cu cineva mort.

Biblia permite și chiar încurajează vorbirea aceasta.

Apocalipsa 1:17,18

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților.

Ioan, Petru, Toma, Pavel, ucenicii, sute de ucenici au vorbit cu Cel mort. Milioane de oameni după aceea au vorbit cu acest Om care a murit și a înviat.

Pe El îl poți chema îl poți invoca, cu El poți vorbi pe bune. Cu Isus Hristos. Cu restul vom vorbi doar după ce vorbim mai întâi cu El.

Vorbește cu Isus!

NOMOFOBIA

Textafrenia

Sindromul FOMO

Vibratia fantomă

Cine urmează teologia legământului pierde foarte mult – mai ales in ceea ce privește speranța
crestina si așteptarea pentru vitor:

Fără o distincție între Israel si biserică, promisiunile lui Dumnezeu nu se pot implini in mod literal.

Fără o viitoare împărătie a păcii în sens literal, nu se va intâmpla niciodatá ca acest pamânt să fie administrat si guvernat pentru gloria lui Dumnezeu si conform gândurilor Sale.

Profetiile fervente despre cunoașterea Domnului care umple pământul, despre pace pe pâmânt etc. devin astfel fără obiect.

Presupunând că împărăția păcii a răsărit deja, se elimină necesitatea ca Hristos sa apară in putere și glorie pentru a-și instaura împărăția.

În loc sa-l aștepte pe Domnul, creștinul trebuie sa creadă că împărăția de pace de 1000 de ani este deja in desfășurare. Speranța în ceruri este înlocuită de angajamentul pe pamânt.

Așadar se pierde speranța și practica vieții creștine!

De ce sunt dispensaționalist? Pentru că:

1. Îl pot crede pe Dumnezeu pe cuvânt. Pot citi Biblia în mod literal. Trebuie doar să mă întreb “ce a zis Dumnezeu” și nu “ce a vrut să spună Dumnezeu”.
2. Presupusele contradicții din Biblie se rezolvă de la sine dacă se iau în considerare diferitele epoci pe care Biblia însăși le indică.
3. Dispensaționalismul nu are nevoie de un sistem (nebiblic) care să vină din exterior, precum teologia legămintelor, ci de un discernământ biblic din interior.
4. Principiul unificator al Bibliei trebuie să fie văzut în gloria lui Dumnezeu (care trebuie prețuită chiar mai mult decât marele scop al mântuirii omului). Dispensaționalismul crede că scopul final al lui Dumnezeu este Gloria Sa, pe când teologia legămintelor crede că scopul final este mântuirea omului.

De ce cred că teologia legămintelor este eronată? Pentru că:

1. Folosește un cadru de gândire care nu provine din Biblie ci este impus din afară.

2. Se bazează pe legăminte “teologice” inventate

3. Legămintele teologice” conțin elemente nebiblice (cum ar fi legămintele între persoanele din Divinitate, legămintele inconștiente sau limitarea ofertei harului la cei aleși.

4. Relativizează sau ascunde anumite afirmații din Biblie (cum ar fi faptul că noul legământ „nu este ca” vechiul legământ sau că creștinii „nu sunt sub lege”) pentru a estompa diferențele dintre epocile din istoria mântuirii.


5. Pentru a-și menține cadrul de gândire, teologia legământului trebuie să renunțe la hermeneutica normală și să folosească în schimb o hermeneutică care îi permite să redefinească termenii biblici (cum ar fi Israel);


6. Mari părți din profețiile Vechiului Testament nu pot fi explicate (cum ar fi unificarea lui Iuda și Efraim, posesia țării în pace etc.);


7. Rezultatul acestei teologii este abandonarea speranței creștine și oamenii se simt ca acasă acolo undeVcreștinii ar trebui să fie străini.

 Dumnezeu a făcut cunoscut poporului Său Israel diferiții dușmani care locuiau în Canaan atunci când erau aproape să treacă Iordanul și să intre în țară (Iosua 3:10). Aceasta arată că Dumnezeu dorește ca poporul său să știe:

  1. Dușmanii care sunt gata să-i înfrunte.
  2. Trăsăturile esențiale ale acestora pentru a le putea rezista;
  3. Căile de rezistență față de acești dușmani-moartea lui Hristos (Iordanul) și aplicația practică în viețile lor având credința că Hristos este de partea lor.
Fotografie de Jose Aragones pe Pexels.com

Canaaniții

Aceste nume pot fi traduse ca “negustori” indicând dispoziția de a negocia sau a ajunge la compromis lucru pe care îl fac comercianții atunci când fac afaceri. Un cananit era o persoană care se apleca spre pământ pentru a-și prezenta bunurile, și astfel într-un sens figurat, era legat de pământ. Din punct de vedere spiritual, canaaniții încearcă să-i aducă pe creștini înapoi la pământ astfel încât să fie gata să facă compromis pentru a fi împliniți aici. Satan se folosește de asemenea oameni pentru a ne împiedica să intrăm în mod practic în posesiunea binecuvântărilor divine. El vrea ca noi să facem compromisuri false în viețile noastre și să ne concentrăm pe carieră, bogăție, familie și hobiuri: “pentru că mulți umblă…al cărui dumnezeu este pântecele…care gândesc cele pământești…cetățenia noastră este în ceruri” (Filipeni 3:18-20)

Hetiții

Traducerea numelui acestui popor este “teroare, frică sau teamă”. Satan vrea să ne facă să ne temem să cucerim locurile cerești într-un mod practic. El va face tot ce poate ca să ne facă să dăm înapoi în această luptă împotriva lui și a îngerilor lui. De aceea el vine ca un leu care răcnește (1 Petru 5:8), dorind să ne sperie și să ne fure energia de a-l urma pe Hristos și să ne facem timp în viețile noastre pentru binecuvântările cerești.

Heviții

Hevit înseamnă “locuitor al satului” sau “imitator al vieții”. Nu sunt oare aceștia dușmanii care pretind că au, și transmit, viața, când de fapt în realitate ei sunt falși mărturisitori și vrăjmași ai lui Dumnezeu? Ei nu numai că se prefac dar caută să ne facă să credem că sunt buni. Dacă vom fi înșelați ne vor depărta de la ceea ce Dumnezeu are pentru noi. De fapt ei doresc ca noi să ne “stabilim” mai degrabă în satele acestui pământ decât a intra în posesiunea locurilor cerești. Iacov îi descrie ca pe aceia care mărturisesc credința dar nu au și faptele acesteia. (Iacov 2:14)

Fereziții

Unii cred că acest nume înseamnă “locuitori ilegali” oameni cu drepturi de ocupare. Pentru că citim de ei în legătură cu uriașii (Iosua 17:15), fereziții personifică intenția lui Satan de apuca puterea în viața celor credincioși și a-i distrage de la ascultarea față de Hristos (compară 2 Corinteni 10:4-5). Alții preferă semnificația “locuitorii țării deschise”, referindu-se la cei care trăiesc în așezări împrăștiate și care nu doresc cultivarea țării. În acest sens fereziții sunt o imagine a lui Satan acționând astfel încât să ne distragă de la a ne lua locul nostru în cele cerești într-un mod organizat (cultivat). Satan dorește să fim schimbători și nestatornici în viețile noastre (compară 1 Tes. 5.14, 1 Cor. 14:10) astfel încât Duhul lui Dumnezeu să fie împiedicat să ne călăuzească în circumstanțele de fiecare zi ale vieții noastre.

Ghirgasiții

Unii prezintă acest nume ca însemnând “bunăstarea apelor întunecate”; alții îl traduc “noroi sau sol argilos”. Oricum, Satana vrea ca noi să fim ocupați cu mizeria acestei lumi și să fim asociați cu ea. Apoi devenim nepotriviți pentru lucrurile cerești și prezența lui Dumnezeu. El face tot ce poate ca să ne facă să fim murdăriți de această lume. Dar nouă ni se spune: “depărtează-te de nelegiuire” (2 Tim. 2:19); și  “Şi oricine are speranţa aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat. ” (1 Ioan 3:3).

Amoriții

Acest nume este în legătură cu “naratorul”, “orator”, “cineva care se face mare” sau “locuitor de munte”. În legătură cu primele două sensuri, Satana este un mare orator. Cu minciunile lui, el poate convinge și abate creștinii de la adevăr. El ar dori, de asemenea, ca noi să ne dedăm la bârfă sau altfel să ne obosească clevetind despre alții. Pavel scrie despre acest comportament rău: “Iar curvie şi orice necurăţie sau lăcomie nici să nu fie numite între voi, cum se cuvine unor sfinţi, şi nici lucruri ruşinoase, nici vorbire nechibzuită, nici glumă proastă, care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă mulţumire.” (Efes. 5:3-4). În legătură cu ultimele două semnificații, Satan dorește să se înalțe (compară Isaia 14 și Ezechiel 28) și să apară mare pentru a ne inspira frica și să ne impresioneze. Cu toate acestea, ar trebui mai degrabă să fim impresionați de lumina cunoştinţei gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. (2 Cor. 4:6).

Iebusiții

Am putea asocia acest nume cu ideea de a fi “călcat în picioare” sau “învins” sau cu actul de “a călca în picioare”. Iebusiții sunt o imagine a Satanei care a fost învins cu mult timp în urmă, dar care încă încearcă totul ca să-i calce în picioare pe ceilalți. Trebuie să fim în alertă să nu fim intimidați de el, ca să-l lăsăm să ne “calce în picioare”, ca să spunem așa, din locurile cerești. El are puterea morții (Evrei 2:14) și, deși un dușman învins chiar astăzi, va fi în curând călcat în picioare sau zdrobit sub picioarele noastre (Rom.16:20).

 În Iosua 9:1 Girgashiții nu sunt numiți. Suntem surprinși? Poate că după câteva încercări eșuate Satan schimbă direcția și nu mai vine ca unul care caută în mod vizibil să ne întineze pentru că vrăjmășia lui ar fi mult prea evidentă și ne-am apăra de el imediat. În schimb, el vine ca și gabaoniții, pretinde a fi “creștin” și în nevoie, în timp ce, în realitate, el este un dușman al poporului lui Dumnezeu. Lui Satana îi place să vină sub forma unui înger al luminii (2 Cor. 11:14), dar să nu ne înșelăm; El este însăși simbolul întunericului.