Feeds:
Articole
Comentarii

Am stat putin sa ma gandesc la vot, de ce sa ma duc ? de ce sa nu ma duc ?.

Eu sunt crestin. Am zis ca n-am cu cine. Unii dintre candidati sunt anticrestini prin actiuni, altii sunt corupti, altii incompetenti, altii mint, altii fura prea mult..Inainte de orice actiune crestinul isi intreaba Regele ce sa faca.

– Doamne sunt chemat la vot de fratii mei, de slujitorii Tai.

– Imparatia Mea nu este din lumea aceasta, a raspuns Isus. (Ioan 18:36)

– Totusi fratii imi spun ca trebuie sa votam ca sa luptam pentru adevar.

– Daca Imparatia Mea ar fi din lumea aceasta , slujitorii Mei s-ar fi luptat. (Ioan 18:36)

– Toti imi spun ca trebuie sa imi exercit dreptul de cetatean… ce sa fac ?

– Cetatenia noastra este in ceruri.(Filipeni 3:20)

– dar sunt si roman,

– da, insa doar ca strain si calator. (Evrei 11:13)

– Care e datoria mea de cetatean fata de politicieni? toti spun ca votul.

– Roaga-te pentru cei inaltati in functii, fii supus, plateste-ti taxele. Rugaciunea schimba mai mult decat votul. (1 Timotei 2:2)

– Doamne Tu daca erai acum pe pamant mergeai la vot, cu cine votai ?

– Tu zici că Eu sunt împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr. Eu, Imparatul nu votez in democratie. (Ioan 18:37)

– Vad atata coruptie si rautate in jurul meu, as vrea sa schimb ceva aici pe pamant, ce sa fac … ?

– Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. (Matei 28:19)

– Alta data am votat un presedinte, am zis ca e crestin si ne va reprezenta, am gresit, acum sustine valori anticrestine.. m-am inselat si sunt incurcat sa nu gresesc din nou.

– Tu esti ostasul Meu, si nici un ostas nu se incurca cu treburile vietii ca sa placa Celui care l-a inscris la oaste. (2 Timotei 2:4)

– Poate totusi vor veni vremuri mai bune daca votam oameni cinstiti.

– In zilele din urma vor veni vremuri grele, oamenii vor fi iubitori de sine, uratori de Dumnezeu. (2 Timotei 3:1)

– Dar fratii mei nu ma vor intelege, vor spune ca sunt ciudat.

– Asa e, si Pavel a fost nebun pentru Hristos. Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine.(1 Corinteni 4:10)

– Amin , vino Doamne Isuse.(Apocalipsa 22:12,20)


Trebuie sa fim atenti la acest subiect și să nu tragem concluzii pe care Scriptura nu le validează.
In continuare voi enumera o serie de texte în care apare îngrășarea unora. Aș vrea doar să atrag atentia în ce context apare de regulă fenomenul de îngrășare în Biblie. Încă odată, nu vom trage concluzii greșite despre grași dacă Scriptura n-o face.

Înainte să vedem textele despre grași și îngrășare să enumerăm 5 lucruri clare din Scriptură legate de acest subiect :

1. Putem mânca din tot ce se vinde pe piață, însă nu putem mânca oricât, trebuie să avem măsură și să fim cumpătați.

2. Nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese pe gură, acelea îl întinează.

3. Îmbuibarea este un păcat care afectează condiția spirituală a omului.

4. Despre Domnul Isus știm că obișnuia să postească, chiar si câte 40 de zile, obișnuia să călătorească mult pe jos împreună cu ucenicii, știm că nu avea o casă a Lui și mai știm din Psalmi că pe cruce i se puteau număra toate oasele (Ps.22:17), deci nu avea probleme de greutate corporală. Pavel deasemenea spune ca el era in posturi adesea.

5. Problema cantității de mâncare este în legătură cu trupul , iar trupul nostru este templu pentru Duhul Sfânt. Suntem răspunzători de condiția în care se găsește acest templu, fiecare administrăm câte un templu pentru un oaspete divin.

Acum să vedem ce scrie în Scriptură despre cei care s-au îngrășat, ce personae grase cunoaștem din Scriptură ?

1. Deut 31:20 + Deut 32:15 – Israel mânca, se sătura, se îngrășa – apoi după ce s-a îngrășat slujește altor dumnezei. Chiar dacă uneori este folosit un limbaj simbolic, îngrășarea este folosită intr-un context negativ de lepădare de Dumnezeu.

2. Prietenii lui Daniel, Dan:1:15 – erau mai grași și mai frumoși la față. Este evident că nu se îngrășaseră fizic după 10 zile de mâncat zarzavaturi și băut apă! Este expresia faptului că alegerea lor de a nu se întina cu mâncarea împăratului a fost binecuvântată de Domnul, și în plus frumusețea chipului lor se datora și antioxidanților din legume și fructe.

3. Ps 73:3-7 cei răi și aroganți sunt cei cărora le ies ochii din cap de grăsime, au ochii bulbucați

4. Ier 5:28 oamenii răi din poporul Domnului, s-au îngrășat și lucesc și întrec măsura în fapte ale răutății

5. Ps 73:10 cei răi care vorbesc cu mândrie sunt închiși în propria lor grăsime

6. Jud 3:17,22 – Eglon împăratul Moabului era un om foarte gras, un împărat rău vrajmaș al poporului Domnului

7. 1 Sam 2:29 – preotul Eli, la sfârșitul vieții lui era un om greu sau gras, iar Domnul îl mustră pentru pentru ca a călcat in picioare jertfa Domnului împreună cu fiii săi și s-au îngrășat.

8. Neemia 9:25 fiii lui Israel au primit pământ gras și multe bogății; au mâncat, s-au săturat și s-au îngrășat dar au fost neascultatori și răzvrătiți înaintea Domnului. Din nou aceiasi ordine, mancare – săturare – îngrășare – lepădare sau răzvrătire.

Scriptura in VT vorbește mult despre grăsimea pământului și a țării, dar niciodată această grăsime nu trebuia să se depună pe ei. Vorbește frecvent despre grăsimea jertfelor care trebuia arsă pe altar ca mireasmă plăcută Domnului, deci arsă ! Nu depozitată pe abdomen.
Nu uitați că ca cei care sunt grași nu sunt neapărat nespirituali, iar cei slabi nu sunt neapărat spirituali. Biblia nu afirma asa ceva! dar contextele în care apar cei care s-au îngrășat sunt negative în majoritatea covârșitoare.

4 LUCRURI DESPRE ÎMBUIBARE:

1. Îmbuibarea îngreunează inima, adică starea spirituală
Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. (Luca 21:34)

2. Cei care se îmbuibă nu vor moșteni Împărăția Cerurilor
Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, ….. beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (Galateni 5:19-21)

3. Îmbuibarea afectează somnul și deci starea fizică
Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă. (Eclesiastul 5:12)

4. Îmbuibarea te face somnolent și scade capacitatea omului de a munci și în final te duce la sărăcie așa cum face si alcoolul
Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne. Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe. (Proverbe 23:20-21)

Concluzie:
Nu oricine este gras sau obez s-a îmbuibat, pentru ca sunt situații medicale cu probleme de metabolism sau altele asemenea… dar toți cei care s-au îmbuibat s-au îngrășat.

Avem privilegiul libertății alimentare, dar avem și responsabilitatea cumpătării.

In crestinismul de azi pe langa rugăciunile adresate Mariei, foarte multi onorează şi se roagă la diferiţi „sfinţi” – martiri sau alte persoane de seamă ale Bisericii, care au murit. Pentru mulţi, cuvântul „sfânt” se referă doar la o persoană care a atins un grad special de sfinţenie, doar un adept cu totul deosebit al lui Cristos. Dar, conform Bibliei, TOŢI creştinii adevăraţi sunt sfinţi – chiar şi cei cărora le lipseşte din nefericire maturitatea spirituală sau cunoştinţa. Astfel, scrierile lui Pavel adresate creştinilor din Efes, Filipi, Corintsau Roma, erau adresate „sfinţilor” (Ef.l:l, etc.). În toate aceste cazuri, sfinţii erau oameni care trăiau, nu cei ce muriseră. Scriptural vorbind, dacă dorim rugăciunile sfinţilor, ar trebui să luăm legătura cu oameni ce trăiesc nu cu cei care au murit.

Vad pe net ca la Beius se organizeaza sau s-a organizat o scoala profetica. Foarte interesant. Mai jos o scurta expunere despre aparitia profetilor si a scolilor profetice:

A fost papa de la Roma pe la noi 3 zile. Mie imi place de el ca figura umana. Pare un tip de treaba, mai multe nu stiu despre domnia sa. 

S-a vorbit foarte frumos despre el. Fiecare gest, fiecare cuvant era era filmat din toate unghiurile si redat cu incetinitorul pe un fond muzical care te atingea. Oamenii aveau emotie, au plans. 

A fost un lucru insa peste care nu am putut sa trec. La digi24 s-a difuzat cantarea crestina: „Odata l-am vazut trecand” … <<Odata L-am vazut trecând / Cu turma pe Pastorul blând / Mergea cu turma la izvor / Blândul Pastor, blândul Pastor.>> pe ecran erau imagini cu oameni din multime , la Blaj sau Iasi veniti pentru papa… si jos in medalion era imaginea cu papa Francisc.

M-am necajit… asta este o cantare pe care eu o cant spre salava Domnului, si acum era asociata cu imaginea omului, un om la fel de pacatos ca si noi toti. Poate ca sunt habotnic, dar am simtit ca cineva fura din gloria Domnului. Parerea mea este ca Biblia este la fel de autentica ca acum 2000 de ani , nu s-a invechit deloc, si ea trebuie sa fie reperul nostru, al crestinilor. Biblia ne cheama sa judecam lucrurile si duhurile, in sensul de cercetare in lumina Adevarului revelat, pentru ca falsi profeti se vor ridica.

Eu atat imi doresc, sa punem in lumina Scripturii faptele si cuvintele in legatura cu tot ce s-a intamplat legat de acest eveniment, dar daca Biblia nu mai este pentru noi o lumina si un reper in functie de care sa judecam, totul e in zadar. Nu ne vom intelege unii pe altii. In general in media online dar nu numai , nu vad interes pentru afirmatiile Bibliei.

Personal, nu cred ca exista crestinism autentic fara Cuvantul inspirat. Iertati-mi atasamentul exagerat fata de Biblie, n-am scris cu dispret sau rautate fata de cineva (inclusiv papa Francisc), ci cu pasiune pentru Scriptura.

Fiti binecuvantati !

Exista doua pericole in crestinismul de azi:

  1. unul este invatatura despre un Dumnezeu distant, sus in ceruri care e departe de noi, care ne da libertatea sa traim oricum , sa ingaduim pacatul … etc,
  2. iar celalalt este pericolul care il aduce pe Dumnezeu printre noi printre banci si scaune, asa incat noi trebuie sa il simtim fizic, sa ne treaca fiori, sa sarim in sus , sau sa cadem pe spate, dupa parerea mea false extazuri.

Ambele le consider gresite.

Depre vorbirea in limbri , personal cred ca acest dar s-a incheiat si nu mai exista. Am sa incerc sa argumentez de ce cred asta:

In misiunea pe care a dat-o Dl Isus ucenicilor se spune de niste semne care vor insoti pe cei care vor crede: (Mc 16:17-18)

1. vor scoate demoni

2. vor vorbi in limbi noi

3. vor ridica serpi in mana

4. daca vor bea ceva otravitor nu vor pati nimic

5. vor vindeca pe cei bolnavi.

Prin aceste semne si minuni Dumnezeu a confirmat inceputul epocii crestine. In acelasi mod a procedat Dumnezeu si cu Moise cand l-a confirmat in fata lui Faraon.

In Evrei 2:3-4 este intarita aceiasi idee, ca Domnul a inceput vestirea mantuirii si apoi de cei care au auzit-o in timp de Dumnezeu intarea marturia lor prin semne si felurite minuni. Cele 5 de mai sus.

Cine dintre cei de astazi care pretind vorbirea in limbi pot sa ia si un sarpe veninos in mana, ca sa nu mai vorbesc de otrava ? sau pe ce baza le luam pe unele si le excludem pe altele ?

Limbile noi in texul din Marcu are sensul de nou, adica care nu a fost cunoscut de ei inainte, nu ca nu ar fi existat inainte. Termenul grec este kainos. Deci trebuia sa fie o limba cunoscuta.

Textul din fapte 2 intareste aceasta idee „ei auzeau vorbind in limba lor”.

Acest dar a fost dat de Dumnezeu pentru a „vesti lucrarile mari ale lui Dumnezeu” iar rezultatul a fost ca 3000 de suflete au fost adaugate.

Ce s-a intamplat in Fapte 2 a fost chiar implinirea celor spune de Domnul in Marcu 16.

In Fapte 2 aprope toti sunt de acord ca este vorba de vorbirea in limbi straine, nu lucruri neintelese, dar acelasi cuvant din fapte 2 se gaseste si in fapte 10 si 19 (grecescul glossa). Nu avem nici un motiv sa credem ca in fapte 2 sunt limbi straine iar in celelalte locuri este vorba de vorbire in extaze.

Din 1 Corinteni 12 intelegem ca nu toti pot sau trebuie sa vorbeasca in limbi. Daca cineva sustine azi ca toti putem sau trebuie sa vb in limbi, acest text il va contrazice.

Asadar, conform 1 Cor 14:22 Darul vorbirii in limbi a fost dat ca un semn pentru cei necredinciosi. Oamenii auzeau in limba lor „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” si asta ii aducea la pocainta.

ÎN VÂRFUL bisericii romano-catolice este papa de la Roma. Acest om – conform doctrinei catolice – este capul pământesc al Bisericii şi succesorul apostolului Petru. Potrivit acestei credinţe, Cristos l-a numit pe Petru ca primul papă, care drept urmare a plecat la Roma şi a slujit în această funcţie timp de douăzeci şi cinci de ani. Se emite pretenţia că după Petru a existat o succesiune de papi până astăzi – o parte foarte importantă a doctrinei romano-catolice. Dar a rânduit oare Cristos un om ca să fie deasupra tuturor celorlalţi înBiserica Sa? A instituit El oare slujba papală? L-a numit El pe Petru în funcţia de Pontif Suprem?Conform Scripturilor, CRISTOS „este Capul Bisericii” (Ef.5:23) – nu papa! Iacov şi Ioan au venit odată la Isus, cerându-I ca unul dintre ei să stea la dreapta Sa şicelălalt la stânga Sa în împărăţie. (În regatele răsăritene, cei doi miniştri principali ai statului, având rangul al doilea în autoritate după cel al regelui, deţin aceste poziţii.)

Dacă pretenţia bisericii romano-catolice este adevărată, atunci Isus ar fi explicat că i-a dat locul de la dreapta Sa lui Petru şi că nu intenţionează să creeze vreo poziţie la stânga Sa! Dar, dimpotrivă, iată răspunsul lui Isus: „Ştim că prinţii naţiunilor le stăpânesc, şi cei mari stăpânesc peste ele, dar nu aşa să fie între voi” (Mc.10:35-43). Cu siguranţă că aceasta pledează împotriva ideii că unul dintre ei era menit să fie un papă care să conducă peste toţi ceilalţi în biserică în calitate de Episcop al episcopilor! Apoi, Isus i-a învăţat noţiunea de egalitate, avertizându-i pe discipoli împotriva folosirii titlurilor religioase măgulitoare, precum „părinte” (cuvântul „papă” înseamnă părinte), „Rabbi” sau “învăţătorule”. „Căci Unul singur este învăţătorul vostru, Cristos”, a spus El, „şi voi toţi sunteţi fraţi” (Mt.23:4-10).

Dar romano-catolicii sunt învăţaţi că lui Petru i s-a dat o poziţie într-atât de superioară, încât întreaga Biserică a fost zidită pe el. Versetul folosit pentru a sprijini această pretenţie este Matei 16:18: „Şi Eu îţi spun, că tu eşti Petru, şi pe această Stâncă îmi voi zidi Biserica; şi porţile iadului n-o vor putea învinge”.Totuşi, dacă luăm acest verset în contextul său, putem vedea că Biserica n-a fost zidită pe Petru, ci pe CRISTOS. În versetele dinainte, Isus i-a întrebat pe discipoli cine spuneauoamenii că este El. Unii spuneau că El era Ioan Botezătorul, unii Ilie; alţii credeau că era Ieremia sau unul dintre profeţi. Atunci Isus i-a întrebat: „Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?” La aceasta, Petru a răspuns: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Atunci Isus a spus:„Tu eşti Petru (petros, o bucată desprinsă dintr-o stâncă; „lithos” este piatră), şi pe această Stâncă (petra,o masă de stâncă, marea stâncă de temelie a adevărului pe care Petru o exprimase chiar înainte) îmi voi zidi Biserica”. Adevărata temelie pe care a fost zidită Biserica era Cristos însuşi, nu Petru. De fapt este Biserica lui Cristos, nu a lui Petru! Petru însuşi a declarat că Isus Cristos era stânca de la temelie (l.Pt.2:4-8). El a vorbit despre Cristos ca despre „piatra lepădată de voi, zidarii… În nici un altul nu este mântuire” (Fap.4:11,12). Biserica a fost zidită pe Cristos.

El este adevărata temelie, şi nu este altă temelie: „Căci nu se poate pune nici o altă temelie în afară de cea care este pusă, adică ISUS CRISTOS” (l.Cor.3:11). Când Isus a vorbit despre faptul că îşi zideşte Biserica pe o stâncă, discipolii n-au înţeles prin aceasta că El îl înălţa pe Petru să fie papa lor, căci după două capitole ei L-au întrebat pe Isus cine era CEL MAI MARE (Mt.18:1). Dacă Isus i-ar fi învăţat că Biserica va fizidită pe Petru, discipolii ar fi ştiut în mod automat cine era cel mai mare dintre ei! De fapt, de abia pe timpul lui Calixtus, care era episcop al Romei între 218 şi 223, s-a întâmplat ca Matei 16:18 să fie folosit într-o încercare de a dovedi că Biserica a fost zidită pe Petru şi că episcopul Romei era succesorul lui.

Dacă îl privim pe Petru mai îndeaproape în Scripturi, este vădit că el nu era un papă!

1. Petru era căsătorit. Faptul că Petru era căsătorit nu se armonizează cu poziţia catolică, aceasta cerând ca un papă să fie necăsătorit. (Mt.8:14). Chiar şi după mai mulţi ani, Pavel a făcut o afirmaţie care arată că apostolii aveau soţii – inclusiv Chifa (l.Cor.9:5). Chifa era numele aramaic al lui Petru (Io.l:42).

2. Petru nu le permitea oamenilor să îngenuncheze înaintea lui. Când Petru a intrat în casa lui,„Corneliu l-a întâmpinat şi s-a aruncat la picioarele lui, şi i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat, zicând: Scoală-te, eu însumi sunt om” (Fap.10:25,26). Aceste cuvinte diferă mult de ceea ce ar fi spus un papă, căci oamenii se apleacă înaintea papei.

3. Petru nu a ridicat tradiţia la nivelul Cuvântului lui Dumnezeu. Dimpotrivă, Petru avea puţină încredere în „tradiţiile venite de la părinţii voştri” (l.Pt.l:18). Predica sa din ziua Cincizecimii era plină de Cuvânt, nu de tradiţiile oamenilor. Când oamenii au întrebat ce să facă pentru ca să fie în ordine cu Dumnezeu, Petru nu le-a spus că au nevoie de puţină apă, pe care el s-o toarne sau s-o stropească peste ei. În schimb, le-a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fap.2:38).

4. Petru n-a fost un papă, căci n-a purtat coroană. Petru însuşi a explicat că atunci când se va arăta Păstorul-şef, atunci vom „primi o cunună (în greceşte înseamnă şi coroană – n.tr!) de glorie care nu veştejeşte” (l.Pt.5:4). Deoarece Cristos încă nu S-a arătat iarăşi, coroana pe care o poartă papa nu-i este dată de Cristos.

Pe scurt, Petru nu s-a comportat niciodată ca un papă, nici nu s-a îmbrăcat ca un papă,nici n-a vorbit ca un papă, nici n-a scris ca un papă, iar oamenii nu l-au întâmpinat ca pe un papă! Petru a fost cel care şi-a ţinut prima predică după revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime, şi 3.000 de oameni au fost aduşi la Domnul. Mai târziu, Petru a fost primul care a dus Evanghelia la păgâni. Ori de câte ori găsim o listă a celor doisprezece apostoli în Biblie, numele lui Petru este totdeauna menţionat primul (Mt.10:2;Mc.3:16; Lc.6:14; Fap.l:13). Dar nimic din acestea – chiar printr-o forţare a imaginaţiei – n-ar indica faptul că Petru a fost papa sau Episcopul universal al episcopilor!

Ca scriitor al Noului Testament, Pavel a scris 100 de capitole cu 2.325 de versete, în timp ce Petru a scris doar 8 capitole cu 166 de versete. Pavel a vorbit despre Petru, Iacov şi Ioan ca despre stâlpi în biserică (Gal.2:9). Cu toate acestea, a putut să spună: „… Cu nimic nu sunt mai prejos ca aceşti ,super apostoli'”(2.Cor.12:11). Dar dacă Petru a fost Supremul Pontif, papa, atunci cu siguranţă că Pavel ar fi ost oarecum mai prejos decât el! Într-o împrejurare, Pavel chiar l-a mustrat pe Petru „pentrucă era vrednic de mustrare” (Gal.2:11). Ciudate cuvinte, dacă Petru ar fi fost privit ca un papă„infailibil”! Pavel a fost numit „apostolul neamurilor (sau păgânilor)” (Rom.11:13), în timp ce lucrarea lui Petru a fost în principal printre evrei (Gal. 2:7-9). Chiar şi numai acest fapt ar părea suficient ca să arate că Petru n-a fost episcop al Romei, căci Roma era un oraş al naţiunilor (cf. Fap.18:2). Toate acestea sunt într-adevăr foarte semnificative atunci când negândim că întregul cadru al romano-catolicismului se bazează pe pretenţia că Petru a fost primul episcop al Romei! Nu există nici o dovadă, vorbind din punct de vedere biblic, că Petru ar fi ajuns vreodată în apropierea Romei! Citim despre călătoriile lui la Antiohia, Samaria, Iope,Cezareea şi alte locuri, dar nu Roma! Aceasta este o omisiune ciudată, mai ales că Roma era considerat cel mai important oraş din lume! The Catholic Encyclopedia (articolul: „Petru”) indică faptul că deja în secolul 3 a apărut legenda că Petru ar fi fost episcop al Romei timp de 25 de ani – această perioadă fiind cuprinsă (după cum credea Hieronymus) între anii 42 d. Cr. şi 67 d.Cr. Dar acest punct de vedere nu este lipsit de probleme deosebite. Prin anul 44, Petru făcea parte din conciliul de la Ierusalim (Fap.15). Prin 53, Pavel i s-a alăturat în Antiohia(Gal.2:11). Prin 58, Pavel şi-a scris scrisoarea către creştinii din Roma, în care a trimis salutări la douăzeci şi şapte depersoane,fără să-l menţioneze vreodată pe Petru! închipuiţi-vă un misionar care scrie unei biserici, salutând 27 de membri cu numele, dar fără să-l amintească pe pastor!

Fragmente preluate din cartea ”Religia tainica a Babilonului”